Poetul și Bursa de Sentimente, interesant, nu-i așa?


Domnilor, doamnelor, investitori în tristețe și acționari în extaz! Vă rog să luați loc și să admirați relicva economică a literaturii: Poetul!
Adevărul istoric este irefutabil. Odată, dacă voiai să te simți cu adevărat nefericit, nu te uitai la știri și nici nu mergeai la terapie. Îți cumpărai o colecție de versuri. Însă, poetul deținea, fără nicio licitație, rezervele mondiale de melancolie, iar tragedia era scoasă pe piață doar sub licența sa exclusivă. El era CEO-ul companiei “Suflet & Co.”, iar ceilalți… ei bine, ceilalți se mulțumeau să fie simpli angajați la exportul de veselie superficială.
Cum funcționa acest cartel?
Poetul avea monopolul asupra extractului pur de metaforă. Dacă un țăran zicea “mi-e inima grea”, era doar indigestie. Dacă un poet zicea “Inima mea e un bolovan de jasp uitat pe fundul unei fântâni cosmice”, pac! Avea preț de lux și intra la categoria de “sentiment profund, adevărat”. Nimeni altcineva nu avea voie să importe adjective atât de grele.
Dacă un om obișnuit suferea de o durere de cap, era o migrenă. Dacă un poet o descria, devenea “Oțelul rece al existenței forat în tâlpile gândului,” și primea un onorariu. Oamenii trebuiau să plătească (sau măcar să citească) poetul, pentru a-și valida experiențele interne. “Nu te poți simți cu adevărat singur până nu citești elegia mea despre vidul cosmic,” era deviza de marketing.
Înainte de ” reglementarea”  pieței, nu știai ce fel de disperare primești. Poetul venea cu standarde…”Disperarea romantismului englez,” “Disperarea existențialistă franceză” sau “Disperarea post-simbolistă, cu note de tablou deformat.” Măcar atunci cumpărătorul știa exact ce marcă de angoasă consumă.
Apoi, ce s-a întâmplat? A venit revoluția digitală…
Brusc, bursa sentimentelor a explodat în milioane de micro-tranzacții. Oricine a putut posta un “status” despre cât de “broken” este, fără să folosească nici măcar un singur pentametru iambic. Terapii, self-help-uri și emisiunile TV au început să vândă la preț de dumping sentimente premăcinate. Monopolul poetului s-a prăbușit ca prețul lalelelor în secolul al XVII-lea. (Cine știe cunoaște…).
Astăzi, Poetul a devenit un mic butic de artizanat emoțional. El șoptește: “Am o tristețe de epocă, lucrată manual, cu patină de timp și niciun hashtag!” Dar lumea trece pe lângă el, absorbită de oferta specială la “fericirea instant” sau de “2+1 Gratis la criză de vârstă medie” din supermarketul emoțional.
Așadar, să ne amintim cu un zâmbet amar de vremurile când un singur om avea curajul și talentul să ne spună, cu autoritate absolută, cât de tare suntem dărâmați. Era, măcar, o singură sursă de unde provenea tot întunericul, și era frumos ambalat. Vă mulțumesc! Acum, puteți să vă reluați activitatea de a vă exprima sentimentele profunde pe o platformă cu 280 de caractere …. pe oră ….