O scurtă și cuprinzătoare scrisoare către cei care nu ating Pământul…

Dragii mei critici (de serviciu și de ocazie),

Ați șuierat, am auzit. Vă mulțumesc! Nicio confirmare nu este mai dulce decât reacția voastră de respingere.
Văd că sunteți revoltați de scrierea mea. De Inițierea în Martiriu, care v-a părut prea ermetic, ca și cum un suflet ar trebui să-și vândă trauma pe tarabă, în versuri care se citesc la prima vedere.
Vă irită tonul. Vă revoltă solemnitatea. Mă acuzați că sunt “prea mare,” că am prea mult spirit și prea puțin selfie.
Știu de ce…
Voi v-ați obișnuit cu poezia de buzunar. Ați trăit atât de mult în poezia aceasta șoptită, în lirismul călduț și aluziv, încât orice voce care se ridică la tonul judecății vi se pare o blasfemie. Voi ați confundat minimalismul cu lipsa de curaj. V-ați mulțumit să explorați crăpăturile din gresie, în timp ce eu vă arătam că întreaga catedrală a veacului este deșartă.
Despre confortul vostru estetic, ei bine…
Mi se cere să scriu “accesibil,” să mă aliniez (cred cu astrele sau ceva de genul…). Dar eu nu am scris pentru a mă integra, ci pentru a rămâne în picioare când se face liniște.
Când eu scriu despre nevoia de eternitate și despre martiriu, voi îmi reproșați că nu am lăudat ultima aplicație de socializare.
Când folosesc retorica ca pe o armură, voi îmi cereți să mă dezbrac până la piele și să plâng cuminte, ca un copil abandonat, ca să vă simțiți voi mai umani.
Nu! Răspunsul meu este o palmă retorică dată comodității.
Voi confundați autenticitatea cu prozaismul. Eu cred că autenticitatea vine din forța de a te exprima în cea mai înaltă formă posibilă, chiar dacă forma aceea este, acum, nepopulară și deranjează.
Înțelegeți! Nu ați criticat un autor, ați criticat o direcție. Ați criticat faptul că unii poeți refuză să trateze arta ca pe o joacă de copii.
Așa că, iubiți critici, continuați să mă disecați. Fiecare șuierat de-al vostru este un ecou care mă asigură că am lovit acolo unde doare cel mai tare, în presupunerea voastră că singura poezie valabilă este aceea care nu cere nici efort, nici genunchi plecați în fața viziunii.
Vă las să analizați bucățile, în timp ce eu mă retrag să construiesc următorul rând . El nu va fi mai silențios, fiți siguri de asta!