Cântărețe timpuri
Le-am auzit apropiindu-se,
Nu cu urechea.
Acolo unde trupul se gândește pe sine
Sunt cântărețe timpuri,
Coborând în haite de lumină peste umerii noștri
de carne.
Curge prin noi un fluviu de frunze transparente?
Am vrut să strâng această durată de gând
Până-mi mărturisești de ce îmbătrânește piatra.
Dar timpul nu are gând.
Are doar niște corzi vocale întinse peste prăpăstiile
dintre oameni.
Când spun tu,
Un timp începe să cânte lovindu-se de marginea sângelui.
Când spui eu, un alt timp răspunde.
Nu noi trecem prin timp.
Timpul cântă prin noi, făcându-ne fluiere
Cu un cântec pe care nimeni, niciodată, nu-l va putea aplauda.
Palmele s-au transformat, demult, în ecou.
Ah, cântărețe timpuri…
Published
